Remember the time

Oficial astazi a fost ultima mea emisiune la vest. Am inceput energic si ma gandeam ca si finalul va fi pe masura. Pe parcurs insa, m-au napadit amintirile. Cateodata mi-as dori sa nu am o memorie grozava si sa traiesc de pe o zi pe alta, fara sa stiu ce a insemnat trecutul. Acum e liniste. La un moment dat ma gandesc ca toate franturile si toate framantarile te forteaza sa schimbi macazul. Nici nu stii in final care e traiectoria vizata de soarta si a carei destinatie esti tu. A si plouat, pe semne ca la mine intensitatea trairilor e egala cu taietura provocata de topor. Pentru vreo 5 ore am derulat in nestire imagini, evenimente, oameni, emisiuni, nostalgii, emotii, rautati, certuri, disconfort, taciune, amar, lacrimi, zambete, urlete, euforii, microfoane, priviri, barfe, fisuri, imperfectiuni, culori, sunete, piese, vorbe, expresii etc. Am stins calculatorul la final si m-am ridicat oarecum multumita de mine. Inceputul a fost greu, continuarea a fost denivelata, finalul e departe. Asa, prin sute de amintiri mi-am amintit ca, in prima mea luna de radio, a trebuit sa prezint un "eveniment muzical" la care participau ceva persoane cunoscute. Mi-am amintit cu cata strangere de inima defilam printre persoanele respective si cum mi se taia firul cand eram la microfon incercand sa prezint acolo doua persoane amarate. Desi evenimentul a fost un mega esec pentru ca nu a venit mai nimeni, eu aveam emotii si in fata acelor 3 oameni. Asta pentru ca pentru mine a contat mereu cel din fata mea sau cel care asculta. Fie ca e unul, fie ca sunt o mie. N-am masurat niciodata in cantitate, poate gresesc, de multe ori gresesc...poate de prea multe ori. Neesential, ce am retinut din acel moment? ca nu sunt facuta pentru lumea asta mondena, ca nu ma incadrez intre pitzile astea perfecte ca fizic si impopotonate in lapte si miere, ca sunt prea simpla pentru situatiile astea complexe, poate prea proasta sau poate prea umila, dracu stie. Totusi am retinut vreo doi oameni din trupa Zale, cu predilectie pe Yolo Jacques si mai apoi pe Raku. Imi amintesc perfect ca Yolo citise de la 700 de m nesiguranta mea. Asa e cand te zdruncina lipsa de experienta. Te simt mai marii :). Omul ala a ramas cam singura amintire mai frumoasa de la evenimentul ala care a fost un mega esec pt mine ca prestatie de prezentator de 2 lei si pt cei care l-au organizat pt ca nu s-a bucurat de public. Mai apoi mi-am dat seama ca pentru mine toate lucrurile s-au derulat mult prea repede. O iau incetul cu incetul. Nu neg ca nationalul e tinta mea intr-un final, nu neg ca am si atins-o dar am eliminat-o cu discretie din nesiguranta, nu neg ca sunt lasa, nu neg ca am indoieli cum nu neg ca multi oameni respira aer degeaba si mananca caviar dupa ce au iesit de la buda fara sa se spele pe maini. Nu-mi neg defectele, pentru ca inca nu mi-am acceptat calitatile. Intr-o oarecare masura, astazi s-a incheiat un capitol in al meu trecut tumultos. A se observa si a se retine judecata bighidoaicei de 21 de ani (eu). Mi-ati fost alaturi cu privirile si gandurile vreo 7 luni de cand am facut blogul asta, sau poate chiar mai bine si realizez ca .... dezbat mult prea mult lucruri care intr-un final... nu conteaza. De luni incep o noua emisiune la un alt post, este vorba de ProFm si cu aceasta ocazie voi schimba si discutiile pe care le-am initiat in cadrul acestei mici suete de tigara electronica pe care mi-o permit cu voi zilnic. Am stins o gramada de tigari aici si am ars o gramada de refulari. Nu stiu cate mucuri voi strange si nici daca voi mai fuma mult. Ideea e ca pana la maturitatea suprema toti fumam minciuni, experiente, esecuri, falsuri. La un moment dat ne oprim din fumat, insa si atunci tot se mai intampla sa tragem cate un fum pe la colt dupa ce ne-a bagat cineva cutitul in coasta. Fumatori pasivi sau nu, tocmai am mai sints una. Pe maine !

Pictures of me, pictures of you

Mi-am facut si eu astazi o poza si sunt destul de mandra de ea, din nefericire am uitat de rosu si tigara (desi imi plac doar alte femei in ipostaza tigarii si a rujului rosu,pe mine nu ma prinde...eventual o carte :), dar stiti cum e, o poza reusita iese doar o data si din intamplare, prin urmare nu mi-a mai iesit in alte imprejurari. Cred ca ma apuc de fotografie :X

My obsession

Mda am si eu o obsesie cu pozele in care femei preocupate fumeaza. Daca aveti poze de acest gen, trimiteti-le si le punem aici frumos sa le vada toata lumea :X. Deocamdata am gasit-o pe asta si mi se pare foarte reusita. Ca sa se mai lege putin treburile pe aici, am schimbat titlul blogului si tematica. So ne vedem la tigara pentru o noua poveste. Mucurile le aruncam aici cu tot ce s-a ars in timpul zilei.

Sondaj incheiat

In ultimul sondaj am vrut sa vad cati barbati prefera mai multe femei si cati prefera una si buna. Oficial toate cacaturile conform carora barbatii sunt infideli si isi doresc sa insele au fost spulberate pentru ca alegerile barbatilor s-au vazut clar...una domne' care sa faca cat toate (mai greu dar pastram tonul optimist). Prin urmare, nu barbatii sunt porcii si magarii care calca stramb ci si femeile sunt scroafele si iepele care o dau in bara. Ne pastram echidistanti si impartim vina in mod egal. Fii femeie si vei primi un barbat, fii barbat si vei primi o femeie!

Blogroll my ass

Haideti sa despicam putin dedesubturile bloggerului afacerist, VIP sau pur si simplu....pupular, sau cocalar mai pe romaneste. La inceput cand m-am apucat si eu de publicat online refularile personale pentru a-mi satisface pofta de sti ca le citeste cine trebuie, nu intelegeam exact care e treaba cu reclama la blog. Mai apoi am primit tot felul de propuneri gen: pune-ma te rog si pe mine la blogroll ca te pun si eu pe site-ul meu. Problema e ca....iti dau, imi dai. Bine bine mai nenica, dar totusi, credeam ca la blogroll intra blogurile pe care chiar le citesti. Intr-un final, in naivitatea mea de internaut nepriceput, am realizat ca la blogroll sunt trecute doar persoanele cu trafic intens, de tip VIP(un fel de....uite ma nu citesc eu orice rahat, chiar daca persoana Vip e un rahat in sine) sau persoanele care reprezinta un interes aparte pentru tine. Nici vorba de articolele sau textele scrise de ei, ci numele. Daca odinioara, pe internet puteai fi orice si nu conta rangul, se pare ca si pe internet exista stratificari sociale. Saracul are un blog neinteresant chiar daca articolele sunt foarte bune, pentru ca el este din pacate un zero barat pentru multime. Poate o poza cu o fufa in balamalele goale i-ar putea aduce mai multi vizitatori si uite asa ar putea depasi pragul de umil rejectat de societatea virtuala. Cea mai amuzanta parte e ca desi lucrez in media, nu lucrez intr-un post foarte cunoscut si national (decomadata) si totusi cunosc o gramada de persoane consacrate mai mult sau mai putin "bazate". Desi ma inteleg bine cu unii dintre ei, cat timp eu nu fac parte din lumea cunoscuta, nu apar nici la blogrollul lor. Ironia? Ei citesc zilnic blogul meu desi la blogrollul lor apar numei fufe si fufi neinspirati. Dar domne nu ma pun eu cu faima ca s-ar putea sa-mi musc limba si sa mai primesc si o bucata dupa ceafa. Cata falsitate si cat rahat poate sa existe in unele persoane. Mai recunosc ca si eu admir cateva persoane publice precum Ciprian Dinu, Vlad Craioveanu, Doru Oprisan pentru ca articolele lui sunt chiar foarte bune, Liviu Mihaiu ca deh, ce-i al lui e al lui si asa mai departe. Dar vedeti voi, la persoanele astea pe care eu le admir nu prea exista stratificare sociala si nici blogroll. Prin urmare fara suparare, dar de astazi oficial, nu mai exista blogroll in al meu blog ca deja ma sictiresc ideile astea. Foarte multi dintre voi cei care imi lasati comentarii si imi trimiteti mailuri aveti articole foarte bune desi nu sunteti consacrati, prin urmare am sa va invit sa va lasati blogurile in comentarii indiferent de cine ati fi. Bogati, saraci, frustrati, mancati, satisfacuti, destepti, ingamfati etc. Nu fac discriminari si nu ma deranjeaza un om care stie sa accepte calitatea unui lucru bun indiferent de cine este cel care l-a facut. Astazi sunt o mica Ceauseasca si urlu cu putere...jos Blogrollul falsssssssssss ! :) Bun hai ca deja devin or evolutionara lipsita de finete si s-ar putea sa raman fata batrana ceea ce nu e foarte grozav. Acest blog exista strict pentru ale mele refulari, frustrari, nebunii, ganduri, exercitii de comunicare, inspiratie...bla bla. Who cares pana la urma. Mie imi plac oamenii care au mereu ceva de spus...asa ca bagati fratilor cu putere !!!!!!

Pierduta in spatiu - part II

Clocotea asfaltul sub poluatul soare de capitala, goneam pe strazi in cautarea unei cladiri imense, in asteptarea unui interviu captivant. Nu stiu cum am ajuns, s-au derulat mult prea repede strazile si imaginile, am urcat in acea cladire cu ochii inchisi parca. Nu stiu ce asteptam sa aud, nu mai stiu ce vroiam sa vad si ce-mi doream sa obtin. S-au pierdut toate in decurs de vreo 2 minute. Tot ce pot sa va spun e ca nu am vazut nimic din ce am vrut, nu am auzit nimic din ce mi-ar fi placut sa aud si probabil ca nici randamentul meu a fost unul adecvat. Ma asteptam sa vad microfonul sau poate un studio facut ca-n filmele western, poate un domn lipsit de inhibitii care sa dea cu mine de pereti sau sa glumeasca pana la cer si inapoi in iad. Dar lucrurile au fost mai asemanatoare cu cele dintr-un film alb negru prost facut, cu actiuni putin palpitante, prafuit de lipsa spectatorilor, un film mut. Lucrurile nu sunt atat de dure in capitala, puteti ajunge si voi cu putin tupeu, un obraz gros cat talpa, niste silicoane bune si ceva noroc la logica sau cultura generala. Partea proasta e ca...nu se merita. Vorba matusii mele care m-a purtat prin cararile nebanuite ale Bucurestiului "aici e un camp de ghiocei, toti stau plecati" in vreme ce zeul soare comanda. Trebuie sa-ti pui la bataie docilitatea, maleabilitatea. Esti sigur ca se merita? Sa-ti pierzi democratia intr-o tara democrata? Poti sa incerci, ei nu sunt cu nimic mai buni decat tine, ei sunt afaceristi. Pentru ei tu esti un zero cat timp nu aduci profit. Daca te consideri o afacere buna, un produs gata de distribuit, prin orice fel de mijloace, poti oricand sa pornesti in media pe Bucuresti. Problema cea mai mare acolo e ca, nimic nu e ceea ce pare, lumea nu-ti spune cum iti spun eu acum, esti un tampit si nu iti inghit moaca de sarlatan. Acolo esti mangaiat pana te trezesti intr-un canal morbid, de nu stii ce te-a lovit. Sinceritatea mea acolo, e pacatul Evei. Da ! se fac si bani buni, din care mai bine de jumatate merg pe chirie si cheltuieli pentru ca viata e scumpa in capitala. Daca socotesti bine stii cu ce ramai? Cu satisfactia ca esti acolo, cu acelasi salariu de pe local, si cu teama ca in orice clipa poate sa vina altcineva in locul tau. Ah si era sa uit....ramai fara personalitate si fara atitudine. In acea seara m-am intors inapoi acasa, o casa care nu mi-a fost niciodata draga sau aproape, o casa la fel de rece. Niciodata nu mi-am auzit respiratia agitata ca in noaptea de ieri spre astazi. Mi-au tiuit urechile si totul s-a derulat cu viteza melcului. E prima data cand simt ca ma schimb, ca ma maturizez, e ca si cum m-as privi rotita de rahatul asta de soarta pentru ca stii ce? Nu oamenii se calca in picioare intre ei, ci soarta ii calca pe ei. Asa sa te gandesti mereu, omul e un pitic neesential in tot jocul asta. El nu-ti poate face ce-ti poate face soarta gresit inteleasa. Spre dimineata, vazuta inapoi de unde am pornit, inghetata de frig pentru la clasa 1 in trenuri te bucuri doar de aer conditionat. Atat de mult incat ajungi sloi de gheata si-ti blestemi zilele. La romani nu mai exista de mult timp cale de mijloc, toate sunt in extreme, ori prea mult, ori deloc. Am stiut ca deciziile trebuie luate repede. Trebuie sa stiu daca raman in capitala mult visata, sau mai astept. Problema mea a fost intotdeauna rabdarea, am simtit mereu ca totul alearga in jurul meu si eu pierd vremea. Astazi m-a lovit: o pierd in ritmul corect. Sunt pe jumatate pregatita, insa mai am de lucrat la tine si la cum te vad eu pe tine. Cat de umila m-am simitit in prezenta celor care mi-au dat mie sfaturi si mi-au zis ca nu voi rezista la Bucuresti, nu stiu cati dintre voi au spus lucrurile pe nume si nu stiu cati dintre voi sti fi avut curaj sa infrunte ceva acolo. Pana la urma sunt mai buna decat voi cei care m-ati sfidat de mii de ori. Va rog sa ma sfidati in continuare, numai asa voi obtine tot ce voi nu puteti. Decizia e luata si concluzia e facuta. Dragi prieteni, raspunsurile nu le veti gasi niciodata in alt oras, in alt post sau in alta pozitie sociala. Raspunsurile sunteti voi. Nu conteaza unde ajungi si nici daca ajungi intr-un loc. Nu de asta ai nevoie ca sa afli de unde porneste neajunsul. Ai nevoie de o buna sedinta cu tine. Incearca tot ce visezi sa ai, s-ar putea sa nu-ti mai placa. Capul sus si revin la vorbele matusii mele Adela una dintre cele mai frumoase femei din lume si aici vorbesc de fizic, psihic, mentalitate si actiune: "Coada sus". Cam asa, un cap plecat e unul retezat. Poate iti vei auzi si tu propriile ganduri insotite de o groaznica respiratie alerta, si tu te vei uita in jur si ii vei simti diferiti. E ok sa fii altfel, eu sunt altfel, eu sunt diferita, am invatat sa-mi accept atitudinea usor ciudata pentru altii, pentru ca am invatat ca e cea corecta si sanatoasa pentru mine. Nu mai sunt de astazi pierduta in spatiu, nici nu cred ca am fost vreodata si nici tu nu cred ca esti pierdut in spatiu. Esti doar in chirie si cauti un loc de achizionat pentru totdeauna. Nu e corect spus, toti avem un loc in lumea asta. Corect spus e ca lumea asta e locul nostru. Integrarea e cel mai mare rahat inventat de dobitocime. Nu trebuie sa te integrezi pentru ca nu exista grupuri care iti cer aderarea, grupul adecvat e cel in care te gasesti nu cel in care trebuie sa te integrezi. Nu trebuie sa fii pitipoanca si nici cocalar, oamenii aia sunt atat de superficiali si de lipsitit de esenta incat imi vine sa plang. Au bani si sunt frumosi, dar oficial sunt atat de saraci spiritual si ca fapte de viata incat uneori cred ca si ei se plictisesc. Nu e pcat sa ravnim la ce au altii, e pacat sa nu ravnim la unele lucruri pentru ca ni se par prea pretentioase pentru noi. Ravneste in tihna, fiecare primeste ce merita. Doritorii de faima si afirmatie vor primi si ei un sut in fund la un moment dat. Nu ai simtit niciodata ca se indeplinesc mai degraba lucrurile mai bogate spiritual decat cele materiale? Oficial imi plac si mie lucrurile frumoase, lucrurile pe care nu mi le permit dar hop, exista timp pentru toate. Am cautat raspunsul pentru mine si am vrut sa=l impart cu tine. Nu e nevoie prietene, tu il stii deja...trebuie doar sa-l accepti. Noapte buna tuturor. Daca poti sa simti si dupa paravan esti cel mai bogat om din lume. Cat despre provincialii ajunsi in Bucuresti cu ifose si impresii de scule ratate, daca vreti o parere sincera sunati-ma ca nu mi-e jena sa va zic ca oficial mi se rupe fundul de fata voastra. Insa stiu ca blogul asta e citit doar de oameni cu gust. Asa ca pentru voi, tot respectul.

Pierduta in spatiu

Am tot cautat raspunsul sperand sa il si gasesc. L-am cautat pana in capitala, si nu l-am gasit. Aici soarele arde mai tare, praful atinge luna si oamenii se afirma in spatii goale. E prima data cand deschid ochii cu greu si simt ca ma apasa povara unei deziluzii fatale. As fi aprins speranta cu o lumanare dar stiu ca la final ma arde ceara, orice as incerca consecintele se vor arunca pe mine ca niste fiare salbatice. M-am plans de nesansa, acum ma plang de sansa pe care o ratez sau nu, gandindu-ma la consecinte. Am calcat intr-un univers paralel, cu ganduri sumbre, cu emotii retezate de teama unui nou inceput si cu o iubire imaginara pentru un barbat copt, ca de la o fiinta necoapta la un mar stricat. Desi am invatat ca finalul e asa cum trebuie sa fie, si gropile raman la fel de neastupate si a doua oara cand treci pe langa ele, nu pot sa-mi controlez pornirile egoiste si temerile nefondate. Am ales un oras nou, unul de 5 ori mai mare decat vechiul, cu multi oameni corciti adunati din fel si fel de parti, cu multe lucruri care se cumpara, si multe persoane care se vand. Sunt in Bucuresti si ma sufoca aerul inchis, ma termina dorinta de a o lua de la capat, si greul care ma intampina cu fiecare decizie pe care incerc sa o iau. Recent cineva imi spunea ca lucrurile frumoase se obtin greu, cum se face ca si cele urate tot greu le obtin? Dependenti de sustineri morale si fizice, cand de fapt ducem lipsa de sprijinul nostru. Nu pot sa apreciez fara unda verde, fara confirmari, fara un mic succes. Nu pot sa trec de la o etapa la alta fara un mic semn. Simt indoiala gandurilor mele in miscari, in atingeri.Ma urasc pentru ele si ma privesc in oglinda cu rusine. Ma simt analizata si privita si nu mi-a pasat niciodata. As fi scuipat vulgar ca o tipa dezgustatoare si as fi dat drumul la vorbe slobode, si tot nu m-ar fi invis temerile altadata. Acum insa nu mai joc pe terenul meu, joc pe terenul altora. Drumul spre cucerire e anevoios, Ramane in picioare cine poate. Cum reusesti sa ii bati pe altii pe propriul lor teren? Cum le ghicesti armele si cum sa-i bati cu propriile lor avantaje, atunci cand uiti ca ai si tu ceva acolo pus deoparte. Azi am de trecut hopul cel mare. Astazi aflu ce se va intampla cu viitorul meu, astazi aflu daca obtin sansa din umila mea conditie, fara pile si fara cunostiinte, doar eu cu mine. Astazi va spun daca se poate. Astazi caut raspunsul si astazi il voi gasi. Un pas mare pentru mine, nimic nou pentru restul ca tine. As vrea sa merg la magazin, am sa presar ganduri grele in urma, sa ma asigur ca mai gasesc drumul inapoi. Imi atarna agale bratele grele pe langa corp si ma misc in reluare de vreo 3 ore. Ora 15 va fi una memorabila, sau nu. To be continued.

Why women need men

Speranta moare ultima?

Pe masura ce trec zilele si nu mai stiu cand ustura fericirea si cand pisca durerea, mi se pare tot mai greu sa imi cunosc pozitia si sa raman dreapta cu tot cu motive si indoieli. Democratia aduce dupa sine o gramada de situatii inconfortabile pe care eu alaturi de multi altii trebuie sa le infrunt in fiecare zi. Posturile cer experienta, experienta cere posturi, dar posturile mai cer pile, silicoane si activitati sexuale intense pe care din pacate tot mai multe sunt dispuse sa le ofere. Se spune ca daca stai prea mult sa te gandesti uiti sa traiesti, mie imi vin gandurile instantaneu, e golul din stomac care imi face corpul sa tremure in fiecare dimineata cand ma uit la telefon si ma intreb, oare va suna? oare va suna sa spuna da sau sa spuna "don't call us, we'll call you". E si gandirea pozitiva care e necesara ca sa nu te duci dracului cand nu mai rezisti. "Totul va fi bine, sunt cea mai buna, toti avem un loc undeva, va veni soarele si pe strada noastra, tot raup spre bine". Cum ducem zilele unde tot raul e spre rau? Fericirea dureaza o singura zi. "alo? buna ziua, ne-a placut va vom contacta curand". Si trec zilele, se scurg orele si minutele insuportabil, ca picatura chizeasca, ca si cum cineva ti-a lasat robinetul usor deschis deasupra capului si-ti bate in creier pic, pic, pic. Iti vine sa innebunesti, sa urli, nerabdarea te transforma intr-o fiinta aproape inumana. De abia iti cari zilele si somnul a devenit un ideal. Te chinui sa ramai constant si sa iti mentii indiferenta, dar nu poti pentru ca tot golul ala din stomac se transforma intr-un vulcan gata sa erupa in orice clipa. Si fara sa stii, erupe si faci lucruri necugetate. Trebuia sa sune, au promis ca imi indeplinesc visul de a ajunge acolo unde imi doresc. Si aflii la intamplare ca au uitat de tine, ca nepoata sefului a venit din America si i-au dat ei mult visatul tau scaun. Intre timp tu-ti framanti gandurile si te intrebi: ce valoare mai are cuvantul? ce valoare mai are omul cand cea mai perfecta actiune a sa e distrugerea? Nu poti decat sa mai incerci, ti se mai da o sansa, altii vin sa te testeze si sunt cu ochii si urechile pe tine, si gresesti. Prea multa presiune si prea multe vise spulberate, ai facut o greseala, una singura, dar mult prea mare ca sa ii convinga, nu ai experienta pentru ca nu ai pile si pentru ca nu te-a ajutat nimeni sa o obtii. Intre timp vecinul de la 4 care a copiat la teste toata viata si care a dat shpaga grasa la bac, e director general si-ti rade in nas in timp ce lipeste pe usa ta un text agramat: "Tiam cop-to". Lacrimi si multa frustrare, pana cand te linistesti si te acomodezi cu gandul ca din scorbura in care ai intrat nu vei mai iesi curand, doar daca iti va surade norocul, dar deocamdata la usa norocului stau altii la coada. Cand iti vine si tie randul nu se stie, nu poti decat sa astepti. Si nu, nu e de ajuns sa crezi cu adevarat, nu e de ajuns sa-ti doresti cu adevarat, pentru ca eu mi-am dorit cu toata fiinta mea si am trait din dorinta, dar nu e de ajuns. Atunci cand universul nu lucreaza cu tine, ci impotriva ta, poti sa iti tot doresti. N-as vrea tonul asta pesimist, as vrea sa iti spun de bine, sa iti spun ca se poate, insa eu nu mai gasesc calea si nici solutia. Nu pot sa te mint ca se poate, pentru ca, pentru mine nu s-a putut niciodata. Insa pentru tine incerc sa aflu, sa citesti randurile astea si sa gasesti speranta, nu neputinta asta mai mult sau mai putin fireasca. Eu am ratat si tot ratez, si m-am invinuit la nesfarsit, insa in dimineata asta torida, mie imi e frig de crap si-mi tremura mainile, si parca singura mea vina e ca am crezut. Acum e bine, e cald, e liniste, pentru ca acum nu se mai poate schimba nimic, de maine totul reintra la normal, de maine nu ma mai uit la telefon pentru ca nu mai suna nimeni, de maine ma intorc de unde am plecat, de mine e totul simplu pentru ca nu mai conteaza nimic, de maine nu mai lupt pentru ca nu mai am pentru ce, de maine zambesc pentru ca si clovnii o fac zilnic chiar daca sufletul le plange, de maine sunt adolescenta si beau bere la halba, De maine fumez iarasi in locuri nepermise, pentru ca stiu ca cei care au introdus legea sunt toti "verisorii sefului".