Nu e de ajuns

Nu e de ajuns sa imi doresc! Nu a fost niciodata de ajuns sa iubesc. Nu a fost niciodata suficient plansul. Nu au fost niciodata suficiente dramele. Nu-mi sunt niciodata de folos compatimirile si nici ajutoarele mai mult sau mai putin conditionate. Nu ti-a ajuns sinceritatea si n-ai acceptat realitatea mea. Ne-am luptat ca balaurii in asfintit si ne-am scuipat cu flacari orgoliile. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa ocolesc atat de mult obiectivul tintit. De ce trebuie sa imi strang inima in palmi si sa o sarut cu umilinta. O privesc atat de jenata si mi-e atat de urat de unele dorinte incat nu mai stiu care sunt ale mele si care sunt ale ei.
O simt ca pe un copil parasit. Nu mai stiu cum sa o imbrac si cum sa-i incurajez pasiunile. Nu a fost niciodata de ajuns sa cred ca va fi bine. Te rog sa fii acolo! Nu a fost niciodata de ajuns sa-ti cad la picioare ucisa de o dorinta care nu e a mea. E a ei. E atat de mica si de frageda incat ma urasc pentru ca n-am ingrijit-o niciodata. Am daruit-o atator monstri nemodelati si atator masti pictate. Ne caram ca alcoolici in miez de noapte prabusiti in amorteala unei iluzii false. Ma gandesc astazi la ea cu pleoapele cazute si cu bratele greoaie. As vrea sa fie de ajuns micuta mea. As vrea sa putem aduna obiecte pretioase si sa ne straluceasca ochii in lumina lor atunci cand intunericul e mai crunt decat singuratatea noastra. Dar nu e de ajuns sa incercam. Nu mai e de ajuns sa credem. Nu mai e de ajuns sa ne daruim. Uneori e de ajuns sa cedam. Uneori e de ajuns sa uitam si pentru tine iubita mea, e de ajuns sa mori ca sa te nasti din nou la fel de imensa. Sa rezervam in tine locuri pentru cei ce vor pretui cate ai de daruit. Iarta-ma pentru ca eu nu mai sunt de ajuns ca sa-ti indeplinesc poftele. Imi pare rau ca nu mai e de ajuns sa te urasc si in acelasi timp sa-ti multumesc pentru toate alegerile minunate si pentru toate faptele, pentru toti oamenii pe care ai ales sa ii iubesti. Noi doua am iubit adevarul. Insa astazi nu mai e de ajuns.