Te salut! Iti mai amintesti ce bolnavi eram dupa soare? Ce nebuni dansam pe ulitele denivelate? Nu stiu daca-ti mai amintesti cum ne priveam fugitiv pe dupa coclauri. Ma pufneste rasul cand imi amintesc cum ne priveam ca doi copii inteligenti care stiau urmatoarea miscare. Cand am plecat n-am plans. Mi-ai spus sa fiu curajoasa si la intoarcere te-am gasit cu ea. Erai putin mai sters si mai lipsit de viata. Iti mai amintesti ca ne erau rosii pometii de dragoste si respect? Ma acuzai frecvent de inconstienta, imaturitate si te aprindeai ca focul de tabara. Ieseau scantei cand filozofam in miez de noapte si ne suparam de zici ca eram iubiti de-o viata. Iti mai amintesti cand fumam pe furis in balcoane inguste si ne priveam ca si cum n-am fi stiut despre ce-i vorba? Ma urai pentru ce simt si eu te detestam pentru ce nu simti. Ma bateai colegial pe umar si-ti simteam dorinta in buricele degetelor. Imi amintesc cand te-ai suparat pentru ca eram prea joviala. Te supara naivitatea si uneori simt ca ai fi vrut sa nu ma mai vezi. Imi dadeai lectii de viata in asfintit si eu te contraziceam pana la apus. N-ai avut niciodata curaj sa ma prinzi si eu niciodata curaj sa cedez. Acum e vara. E anotimpul din ochii tai si caldura din vocea ta. Gasca te ridica mereu in slavi si erai singurul care ma infrunta in replici dure. In multime erai viteazul in intimitate erai o slabiciune. Te salut pentru ca n-am reusit niciunul sa ne consumam pasiunea. Eu pentru ca am gandit prea mult...tu pentru ca ai trait prea intens.
0 comentarii:
Post a Comment